Strepsils Intensiv Miere si Lamaie 8,75mg x 24 pastile

55.00 lei

Availability: În stoc SKU: P91433 Categorie:

Descriere

Strepsils Intensiv Miere și Lamaie conţine flurbiprofen care aparţine unui grup de substanţe numite antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). AINS ajută la reducerea inflamaţiei, durerii şi febrei.
Strepsils Intensiv Miere și Lămâie ajută la calmarea durerii şi a inflamaţiei gâtuluice însoţesc răceala, laringita sau amigdalita.
Efectul emolient se observă la 2 minute de la administrare.
Strepsils Intensiv Miere și Lămâie începe să acționeze în 2 minute de la administrare datorită efectului demulcent (calmarea gâtului iritat).
Reducerea durerii faringiene a fost observată după 15 minute.
Calmarea durerii şi a inflamaţiei este de aşteptat să apară după 30 de minute de la administrarea unei pastile şi durează până la 4 ore.

Contraindicatii:
Nu utilizaţi Strepsils Intensiv Miere și Lămâie:
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la flurbiprofen la alte AINS sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.

Precautii:
Înainte să utilizaţi Strepsils Intensiv Miere și Lămâie, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

În primele 5 luni de sarcină, AINS se pot utiliza pe o perioadă cât mai scurtă, la recomandarea medicului, dacă este absolut necesar. Utilizarea AINS în ultimele 4 luni de sarcină poate determina închiderea prematură a canalului arterial la făt şi o creştere persistentă a tensiunii pulmonare la nou născut. Prin urmare administrarea Strepsils Intensiv Miere si Lămâie în ultimele 4 luni de sarcină este contraindicată.

Flurbiprofenul se excretă în laptele matern în concentraţie foarte mică; ca măsură de precauţie se recomandă evitarea administrării în timpul alăptării.
Există unele dovezi care arată că medicamentele care inhibă sinteza de ciclo-oxigenaze/prostaglandine pot afecta fertilitatea feminină printr-un efect asupra ovulaţiei. Acesta este reversibil la întreruperea tratamentului.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Uneori pot să apară ameţeli sau tulburări de vedere după administrarea Strepsils Intensiv Miere și Lămâie; în această situaţie nu este recomandat să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje.

Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna Strepsils Intensiv Miere și Lămâie exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră.
Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doze:
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadănecesară controlării simptomelor. Durata tratamentului nu trebuie să depășească 3 zile.

Adulţi şi copii peste 12 ani:
Doza recomandată este de o pastila Strepsils Intensiv Miere și Lămâie (8,75 mg flurbiprofen) la fiecare 3-6 ore (pastilele se ţin în cavitatea bucalǎ pânǎ la dizolvare). Nu se mestecǎ şi nici nu se înghit întregi. In funcţie de gravitatea simptomelor, doza maximă este de 5 pastile Strepsils Intensiv Miere și Lămâie (43,75 mg flurbiprofen) în 24 de ore.
Durata tratamentului nu trebuie să depășească 3 zile.

Copii cu vârsta sub 12 ani:
Strepsils Intensiv Miere și Lămâie nu este indicat la copii cu vârsta sub 12 ani.

Vârstnici:
Nu este necesară ajustarea dozei la acestă categorie de vârstă.
Similar altor pastile, pentru a se evita apariţia iritaţiilor locale se va schimba în permanenţă poziţia Strepsils Intensiv Miere și Lămâie la nivelul cavităţii bucale. Dacă apar iritații, tratamentul trebuie întrerupt.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Puteti fi interesat si de: